Kärcher curăță Piața Sfântul Gheorghe din Timișoara

În anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, Kärcher România se implică activ în viața comunității, curățând una dintre zonele emblematice ale orașului - Piața Sfântul Gheorghe, una dintre cele mai vechi pieţe ale oraşului. În cadrul lucrărilor de curățare, Kärcher România și-a propus curățarea pavajului, a pereților din beton înconjurători, precum și a statuii aflate în piață, păstrând totodată patina acestei lucrări de artă.

Fiind din 2017 prezenți în Timișoara prin cele două reprezentanțe Karcher Center, am inițiat o campanie publică prin care am provocat timișorenii să nominalizeze un spațiu din orașul lor pe care Kärcher România să îl curețe. Din răspunsurile primite din partea locuitorilor, împreună cu sprijinul reprezentanților Primăriei Timișoara, am selectat Piața Sfântul Gheorghe ca fiind un acel obiectiv ce va fi curățat în mod profesionist de echipa Kärcher.

Costurile pentru lucrarea de curățare sunt suportate de către Kärcher România ca parte a sponsorizării sale în domeniul culturii

Din anul 1980, Kärcher a curățat peste 190 de monumente din toată lumea ca parte din activitatea de conservare a obiectivelor care fac parte din patrimoniul cultural. Lista include monumente precum colonadele din Piața Sf. Petru din Roma, statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Colosul din Memnon vechi de peste 3300 de ani din Luxor, Egiptul de Sus și sculpturile capetelor președinților de pe Muntele Rushmore.

Eliminarea reziduurilor organice ajută la asigurarea faptului că monumentele vor continua să dureze pentru generațiile viitoare și permite restauratorilor să identifice și să repare daunele mai ușor.

Pentru noi, Kärcher, curățenia este cea mai mare provocare din lume încă din 1935. Pentru ea depunem eforturi în fiecare zi, iar astăzi avem în portofoliu peste 3000 de produse cu care putem răspunde oricărei nevoi din orice domeniu.

Vezi mai multe proiecte de sponsorizare culturală

Kärcher cleans St. John's church in Stuttgart

O piață cu o istorie impresionantă

Piața Sfântul Gheorghe din Timișoara este una dintre cele mai vechi pieţe ale oraşului. Aici, în anul 1869 a fost inaugurat primul tramvai tras de cai, în piață aflându-se capătul de linie pentru tramvaiul care făcea legătura cu cartierul Fabric.

Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe a fost atestată în Timișoara în anul 1323. Între anii 1845 şi 1848, seminarul catolic a găzduit aici prima instituţie de învăţământ superior laic din oraş. Până în anul 1914, punctul central al pietei era ”biserica iezuiților” sau „biserica seminarului”, ce purta hramul Sfântul Gheorghe. În 1996, o statuie ecvestră a Sfântului Gheorghe luptând cu dragonul a fost ridicată în centrul pieței.

Astăzi în piață se găsesc statuia Sfântului Gheorghe și ruinele vechii biserici. Trecerea timpului a deteriorat acest spațiu, iar în cadrul lucrărilor de curățare a Pieței Sfantul Gheorghe, Kärcher România și-a propus curățarea pavajului și a pereților din beton înconjurători, precum și a statuii, pentru a pune în valoare o data în plus frumusețea acestui loc.


Lucrările de curățare sunt realizate după teste prealabile derulate împreună cu un specialist restaurator din cadrul Primăriei Timișoara

Înainte de lucrarea propriu-zisă, ce are loc între 12-14 septembrie 2023, o echipă de specialiști Kärcher a efectuat o serie de probe de lucru, împreună cu un specialist în restaurare piatră, din cadrul Primăriei Timișoara. Împreună, au ajuns la cele mai bune soluții, astfel încât componentele pieței să fie curățate conform regulilor de restaurare.

Există patru zone de lucru: statuia ,,Sfântul Gheorghe” (bronz) cu soclul original (travertin) şi postamentul de înălţare (fier beton placat cu plăci de travertin), treptele de acces (plăci de andezit), pereţii laterali (beton armat) și pavajul (plăci ceramice şi andezit).

Soluțiile agreate – echipamente profesionale, ce asigură o curățare temeinică, blândă a suprafețelor

Pentru curățarea soclului din travertin, a fost agreată utilizarea aparatului cu gheaţă carbonică, în zona afectată de scurgerea sărurilor de bronz (cocleală). Echipamentul folosit este aparatul de curăţare cu gheaţă carbonică Kärcher IB 7/40 Advanced la o presiune şi distanţă controlate. Scopul acestei operaţii este acela de a curăţa depunerile superficiale de la suprafaţa pietrei.

Pentru curățarea pietrei statuii, a fost efectuată o probă cu aspiratorul profesional de curăţare cu abur Kärcher SGV 8/5, pentru extragerea depunerilor de murdărie din alveolele travertinului. Specialiștii Kärcher au primit și o recomandare specifică: la soclul original, în zonele sensibile cu alveole mari şi în zona cu lipitură de material, să fie folosit doar aspiratorul de curăţare cu abur pentru a evita dislocarea materialuli litic.

Pentru spălarea statuii, a fost agreată utilizarea aparatului de curăţat cu presiune Kärcher HD 9/23 G, utilizând apă sub presiune controlată, pentru îndepărtarea depunerilor de murdărie şi excrementelor de porumbei de pe statuia din bronz. Această probă a fost făcută cu apă curentă, la presiune scazută şi distanţă controlabilă, astfel încât patina bronzului să nu fie afectată.

Pentru curățarea treptelor de acces din dale de andezit, s-a stabilit utilizarea aparatului cu presiune Kärcher HD 9/23 G, la presiune şi distanţă controlate, utilizând apă curentă și accesoriile acestuia. După spălare, pentru îndepărtarea gumelor de mestecat, lipite pe trepte, aparatul folosit este SGG 1/1.

Pentru curățarea pereților laterali din beton armat, a fost agreată utilizarea aparatul de curăţare cu gheaţă carbonică Kärcher IB 7/40 Advanced la presiune şi distanţă controlate, pentru curăţarea urmelor de graffiti. De asemenea, tot aici a fost agreată folosirea aspiratorului profesional cu abur Kärcher SGV 8/5.

Pentru curățarea pavajului pieței din plăci ceramice (cărămidă) şi pavaj din andezit, a fost stabilită utilizarea aparatului de curăţat cu presiune Kärcher HD 9/23 G, cu apă curentă, sub presiune controlată. De asemenea, a fost agreată folosirea maşinii de măturat acţionată prin împingere Kärcher KM 70/20C.


St. Johns church in Stuttgart

Ana Rubeli, ambasadoarea proiectului de curățare a Pieței Sfântul Gheorghe din Timișoara

Ambasadoarea proiectului de curățare a Pieței Sfântul Gheorghe din Timișoara este Ana Rubeli, promotor al proiectului cultural #Aiciastat. Lucrările de curățare ale pieței Sf le puteți urmări și pe canalele sale de Social Media: Instagram, Facebook.

Ana s-a alăturat proiectului pentru a duce mai departe mesajul pe care Kärcher dorește să îl transmită: România are o moștenire culturală incredibilă și este o onoare pentru noi să contribuim la menținerea patrimoniului.

Prin activitatea sa, Ana promovează patrimoniul în toate formele sale, documentează în arhive clădirile istorice, creează parteneriate media de promovare a brandurilor sustenabile. De asemenea, organizează tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale, evenimente culturale, recitaluri de muzică clasică în locuri cu poveste.


Kärcher România la Timișoara, Capitală Europeana 2023

Suntem onorați că putem face parte din energia creată în jurul proiectului Timisoara, Capitală Europeană 2023. Prin activitatea noastră, ducem mai departe munca începută încă din anul 1940 de fondatorul companiei, Alfred Kärcher. Împreună cu soția sa, Irene, cei doi au au fost ghidați de ideea că succesul economic sustenabil este posibil doar luând în considerare problemele sociale. Conceptul de sustenabilitate este profund integrat în afacerea de familie a Kärcher. Ne asumăm responsabilitatea pentru mediu, produsele noastre, lanțul de aprovizionare, companie, societate și pentru personalul nostru. Iar proiectele de sponsorizare culturală derulate de Kärcher vorbesc de la sine – folosim tehnologie de ultimă oră pentru a scoate la lumină frumusețea de ce înconjoară. Kärcher curăță lumea!

St. Johns church in Stuttgart

Jurnal de proiect

Ziua 1 - 12 septembrie

Fotografii și filmări din proiect vor fi disponibile folosind butonul de mai jos, în data de 12 septembrie, începând cu ora 10:00

Accesează galeria

Ziua 2 - 13 septembrie

Fotografii și filmări din proiect vor fi disponibile folosind butonul de mai jos, în data de 13 septembrie, începând cu ora 10:00

Accesează galeria

Ziua 3 - 14 septembrie

Fotografii și filmări din proiect vor fi disponibile folosind butonul de mai jos, în data de 14 septembrie, începând cu ora 10:00

Accesează galeria