O grădină ca o oază, în spațiul Casei Universitarilor

Implicarea în revitalizarea spațiilor atât interioare, cât și exterioare de la Casa Universitarilor a oferit specialiștilor Kärcher ocazia de a folosi la capacitate maximă echipamentele din gama profesională. De asemenea, soluțiile detergent utilizate, cu formule blânde pentru suprafețele istorice, au îndepărtat murdăria și le-au redat culoarea și strălucirea.

unfinished

Despre Grădina Casei Universitarilor

Grădina Casei Universitarilor este veche de 151 de ani și face parte din salba de grădini utilitare ale Bucureștiului. Clădirea din incinta ei, casa monument istoric Liebrecht-Filipescu, a fost construită pe vremea lui domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar în a doua parte a secolului al 19-lea a fost vizitată chiar și de Regele Carol I. În 1948, clădirea devine sediul Casei Universitarilor, iar grădina și serele intră în administrarea Universității din București.

Nu este unică, mai sunt încă două case care seamănă cu ea. Una dintre ele este casa Constantin Bosianu, din parcul Carol, iar cealaltă casă cu o construcție similara este așa numita Casă a Breslelor, de pe strada Stelea Spataru, zona Centrului Vechi. Toate aceste case au fost proiectate de același arhitect, Luigi Lipizer, de origine dalmată. Este o casă exponent al romantismului în arhitectură. Avem de exemplu detalii de arhitectură pe fațadă care trimit către imaginea castelelor, cum sunt decorate cornișele, frizele de la întâlnirea dintre pereți și acoperiș, acolo sunt sugestii de creneluri. În arhitectura acestei case, arhitectul a vehiculat surse de inspirație din imaginea castelelor medievale”, spune arhitectul Alexandru Buzatu.

unfinished
unfinished

Pregătire de festival

 

Fundația Eidos a organizat între 29 septemebrie și 2 octombrie festivalul Unfinished, în spațiul Casei Universitarilor. Sălile clădirii, dar și grădina au primit vreme de 4 zile vizitatori, dar și artiști, în cadrul unicului festival multidisciplinar din România.

În clădirea monument și în cei 4000 de metri pătrați de spațiu verde au avut loc dezbateri, conversații, mese rotunde, prezentări, sesiuni de yoga, alergări, performance-uri și keynotes. În plus, au avut loc celebrele mese family-style cu comunitatea Unfinished, instalații de artă, concerte, workshop-uri de dans, de storytelling și multe alte experiențe.

Ne-am bucurat enorm să vedem rezultatul final – o clădire și o grădină cu o mulțime de povești în spate, gata să primească participanții festivalului Unfinished – un eveniment ce a adus laolaltă oameni din sfera muzicii, scriitori, jurnalisti, pasionati din diverse industrii, toti oameni cu povești minunate de impartasit unei comunitati mereu curioase, mereu dornice sa iasa din cotidian si sa imbratiseze ceea ce au de oferit oamenii din alte culturi, cu preocupări atât de diferite, atât de variate, atât de...Unfinished. 

Grădina Casei Universitare – îngrijită de peisagistul Nicolas Triboi

Înainte de startul festivalului Unfinished, arhiectul peisagist Nicolas Triboi a lucrat la revitalizarea grădinii. Acesta are o vastă experiență de lucru atât în Romania, cât și în Franța si prin meritele lui a fost ales recentpresedinte al Asociatiei Peisagistilor din Romania. Își caută inspirația în pădure, în spațiile sălbatice, împrumută elemente de aici și le include în creațiile sale din București și nu numai. O altă grădină la care peisagistul Nicolas Priboi a lucrat este cea a Sălii Elvire Popesco a Institutului Francez.

La începerea lucrului la grădina Casei Universitarilor, Nicolas Triboi a studiat mai întâi arhivele Universității București, pentru a avea o imagine de ansamblu despre cum arăta inițial vegetația spațiului. 

„Am găsit informații din anii `80 și din planurile studiate am înțeles mai bine cum era structurată grădina, evident în relație cu arhitectura. A fost gândită că o poiană mare, deschisă către un fundal care are în centru un chioșc pe o mică movilă. În acei ani, vegetația era destul de clasică, în timp s-a mai îmbogățit”, spune peisagistul.

Cât privește aleile grădinii, acestea au fost acoperite cu un strat subțire de pietriș, o lucrare non-invazivă, astfel încât vizitatorii să poată circula. 

unfinished
unfinished

Tot în cadrul lucrărilor, a fost îndepărtată vegetația nedorită – buruienile, lăstărișul, crengile uscate ale copacilor: „O echipă de la Gradina Botanica ne-a ajutat aici – au fost tăiate toate crengile uscate, au fost tocate, iar tocătura a fost împrăștiată pe sol, pentru a-i îmbunătăți structura”, spune Triboi.

Apoi, un alt element central – iluminatul. Vegetația și luminile montate au creat în spațiul grădinii un spațiu ideal pentru activitățile din timpul serii și nopții. Au fost montate o serie de lumini indirecte prin vegetație, pentru a pune în evidenta elementul natural. În plus, globuri luminoase au fost așezate pe pământ. Nu au fost folosit stâlpi, pentru a nu fi o intervenție brutală asupra solului. Lumina pune astfel în evidență o serie de arbori Tisa, din anii `80.

„În timpul lucrărilor, echipamentele Karcher ne-au ajutat de fiecare dată – de la drujbele cu care am îndepărtat crengile uscate și lăstărișul, suflantele de frunze, lanciile telescopice și aparatele cu presiune cu care am putut spăla partea de sere și foișorul, până la detergenții utilizați pentru a scoate la lumină frumusețea vitraliilor”, spune Nicolas Triboi.

Echipamentele profesionale Kärcher – partenerii de lucru pentru o curățare în acord cu tipul suprafețelor

unfinished

Echipamentele utilizate la exterior au fost diverse, pentru curăţarea complexă a locului. Specialiștii Kärcher au curățat suprafețele  pavate cu dale ceramice și terrazzo cu următoarele echipamente: 

  • Mașinile de frecat-aspirat BD 43/25 și B 40 W
  • Suflanta de frunze profesională LB 930/36
  • Detergenții pentru curățare în profunzime RM 752, RM 69 
unfinished

La interior, echipamentele utilizate pentru curățarea suprafețelor din marmură și granit din sălile și coridoarele clădirii au fost următoarele: 

  • aspiratorul umed-uscat NT 22/1 AP
  • mașina de frecat-aspirat BD 43/25 
  • monodiscul BDS 43/180
  • detergenții de curățat suprafețe RM 55 și RM 69
unfinished

Serele din grădina Casei Universitarilor, la fel de vechi precum clădirea și unele dintre cele mai vechi din București, au fost și ele readuse la viață. Praful și murdăria au fost îndepărtate cu ajutorul echipamentelor:

  • Aparat de curățat cu presiune HD 5/15 C+FR cu tija de prelungire TLA 4 și perie pentru spălarea geamurilor
  • Detergent pentru geamuri RM 99
unfinished