CE URCARE ABRUPTĂ!
Noul funicular elvețian către Stoos este cel mai abrupt funicular din lume și circulă zi de zi dinspre comunitatea Schwyz, aflată în vale, până în centrul satului montan Stoos. Două telescaune continuă traseul până la vârful Fronalpstock, care oferă vederi impresionante peste Lacul Lucerna. Personalul, sub conducerea lui Gregor Annen, se asigură că toți pasagerii se pot bucura de vederi alpine fără întrerupere.
Bine ați venit la Stoos!
Elveția are nenumărate vârfuri minunate și văi abrupte. În Elveția Centrală, la aproximativ 45 de minute de Zurich, s-a stabilit un nou record mondial. Începând din decembrie, noua Cale ferată montană Stoos deschide o cale spectaculoasă de la Schwyz, din vale, până în satul de munte Stoos, croindu-și calea sus pe munte mai abrupt decât orice alt funicular din lume.
Funicularul gestionează o înclinație extraordinară, de 110%, astfel că drumurile cele mai abrupte din lume par destul de inofensive prin comparație. Baldwin Street din Dunedin, Noua Zeelandă, este pe primul loc, cu 35%; faimoasa stradă Lombard din San Francisco a reușit să ajungă la 27%, înainte de a fi înlocuită cu un drum în zig-zag.
„Siguranța este, desigur, cel mai important lucru”, explică Gregor Annen. Pentru el, acest lucru înseamnă și că totul ar trebui să fie perfect curat. În ultimii nouă ani, managerul în vârstă de 53 de ani și-a asumat responsabilitatea pentru exploatarea căii ferate montane și a lucrat pe tot parcursul fazei de concepție a căii ferate înalt tehnologizate. „Calea ferată Stoos este o minune tehnologică”, spune el. „Un efort plin de profesionalism din partea tuturor celor implicați.”
Vedere panoramică
Pe timpul verii, calea ferată transportă până la 3.500 de pasageri sus pe munte în fiecare zi; pe timpul iernii, până la 4.000. De la gara din vale până la Stoos, trenul înaintează 743 de metri în doar cinci minute, iar apoi se întoarce în același interval de timp.
Fiecare vagon, cu cele patru compartimente ale sale, oferă o vedere nestingherită prin ferestrele și plafoanele panoramice curbate. Acestea trebuie să fie curățate în fiecare zi. O provocare deosebită aici constă în forma cilindrică a cabinelor, lipite una de alta, asemenea unor uriașe cuve ale unor mașini de spălat. Funicularul a fost construit atât de inteligent încât pasagerul se află întotdeauna pe o suprafață plană, oricât de abrupt ar urca pe munte.
Panoramă neîntreruptă în sus
Cabina aflată în partea inferioară, cu vedere asupra șinelor de cale ferată, este deosebit de susceptibilă la murdărie, deoarece pasagerii care nu doresc să rateze niciun moment de bucurie, ating geamurile cu nasul și cu mâinile.
Geamurile de sticlă din zonele de sosire și de plecare a trenurilor din gări, unde așteaptă oaspeții, sunt curățate perfect în fiecare zi.
Pe timpul verii, cabinele trebuie curățate de noroiul adus de către pasageri cu cizmele lor de drumeție, iar pe timpul iernii trebuie să fie îndepărtată zăpada și lapovița. Și în orice moment al anului sunt firimituri, lichide, ambalaje și chiar și păr de câine. Când se topește zăpada pe podea, bălțile sunt ușor de curățat cu un aspirator uscat.
Localnicii călătoresc zilnic
Dacă mașinile de frecat-aspirat de mână aflate în zonele de ieșire din gară îndepărtează bucăți de hârtie, frunze și iarbă sau lapovița în timpul iernii, zonele din afara gărilor din vale și de sus de la munte sunt curățate regulat de frunze și gunoi cu ajutorul unei mașini de măturat cu post de conducere. Aici, autobuzele aduc excursioniștii care vin pentru o zi, iar furnizorii își descarcă produsele. Pe munte, în satul fără mașini situat la 1.300 m deasupra nivelului mării, locuiesc 150 de persoane trăiesc, care folosesc funicularul pentru drumul zilnic către școală sau către locul de muncă.
Tot ceea ce este necesar în Stoos trebuie să fie adus de funicular. Aceasta nu include doar alimentele și băuturile, ci și cimentul, lemnul și alte materiale de construcție pentru case. Trenul către Stoos are o platformă de încărcare cu elevatoare pentru plan înclinat în acest scop.
Asigurarea energiei până în vârf
Annen își începe tura de dimineață cu un drum cu trenul imediat după șase dimineața, luând cu el pâine proaspătă și ziare sus pe munte. În prealabil, se verifică dacă totul este în ordine pe calea ferată. „Nopțile pot fi furtunoase”, spune elvețianul, originar din cantonul Schwyz.
Un loc de muncă la calea ferată Stoos a fost un vis împlinit pentru el. În copilărie, Annen construia telescaune din sfoară și cutii de chibrituri, iar la vârsta de șase ani el a mers pentru prima dată pe vechea cale ferată Stoos. De atunci, a fost un admirator înfocat al tradiționalei lupte elvețiene „Schwingfest”, unde sportivii își demonstrează puterea pe munte în fiecare an. „Schwingen” este un sport național elvețian, și se desfășoară într-un inel deschis, pe rumeguș.
Cele două telescaune care continuă traseul de la Stoos până în vârful Fronalpstock intră, de asemenea, în sfera de responsabilitate a lui Annen. Scaunele telescaunului se murdăresc sau devin lipicioase, iar suporturile pentru picioare sunt murdare. „Aici găsești tot ce-ți trece prin minte”, spune Pia Schilter, angajată a Căii ferate Stoos, care strânge sticlele de limonadă și pungile goale de biscuiți și spală cu ușurință imitația de piele albastră a scaunelor.
Destinație de top, cu panorame unice
În partea de sus, se oferă o panoramă de 360 de grade peste minunatul lac Lucerna. Zona este cunoscut sub numele de Urschweiz, primul centru al țării. Caprele de munte păsările de pradă completează atmosfera idilică. De asemenea, se pot vedea nenumărate vârfuri de munte, de exemplu, faimosul Rigi sau Stanserhorn. Legendara Rütli este, de asemenea, vizibilă - zona de pe malul lacului Lucerna, unde s-a depus primul jurământ de credință al primului elvețian.
„Panorama este unică și pentru noi, de fiecare dată este o experiență nouă”, spune Annen. „Vizitatorii își fac selfie după selfie." Vara, pantele strălucesc asemenea unei catifele verzi, iar iarna ca și cum ar fi acoperite cu pulbere. Pe terasa restaurantului montan, unde oaspeților li se servește serviți fondue, brânză alpină, vin roșu sau schnapps, oamenii se pot cufunda în peisaj – și apoi pot coborî de la Fronalpstock pe jos sau pe schiuri.
În mod sigur, este timp suficient pentru a face acest lucru. La sfârșit de săptămână, calea ferată Stoos funcționează și pe timpul nopții: iarna până la miezul nopții; în afara programului oficial, la cerere. Mulți profită de idila de munte pentru a organiza evenimente sau seminare. Iar cei care au ajuns în vârf vor ști de ce „New York Times” a ales calea ferată montană Stoos din regiunea Lacului Lucerna drept una dintre cele 52 destinații de călătorie din lume pe care oamenii ar trebui să le viziteze în 2018.